Artiști  -  Traian și Valeria Codorean Ilea

Două voci care au pătruns repede şi bine în sufletul oamenilor prin muzicalitatea cântecelor şi mai ales prin textele acestora ce te transpun parcă într-o lume ce nu pare a fi a ta.
I-am întâlnit nu demult şi, cum nu am mereu această ocazie, am încercat să spun cât mai multe despre viaţa lor de interpreţi de muzică populară, dar şi despre familia şi locurile lor dragi.

- Bună ziua şi bine v-am găsit la Satu Mare.

- Bine ne revedem. Suntem pentru prima dată aici, la Vetiş, dar am întâlnit peste tot în zonă oameni extraordinari.

- Sunteţi interpreţii unor bine-cunoscute melodii. Numiţi câteva dintre cele mai importante, devenite şlagăre.

- Au mers mai bine pe piaţă „Puşca şi cureaua lată“, „La toţi ni-i greu“. Acum am scos un nou material, „Roata moţilor“, care are 3-4 melodii foarte reuşite şi se bucură de succes. Este un moment inedit. Am adus din Munţii Apuseni două fete cu tulnice, două tulnicărese, şi am folosit pentru prima dată tulnice la înregistrări la un CD de folclor. Acestea sunt instrumente care nu prea au fost puse în valoare. De fapt, nu sunt instrumente muzicale, ci de sunete, de transmitere a unui semnal. Dar noi le-am folosit în câteva melodii şi a ieşit ceva extraordinar.

Am fost şi am rămas o familie adevărată

- De unde sunteţi de fel?

- M-am născut la talpa Munţilor Apuseni, într-un sătuc, Hăjdate, într-o familie cu cinci fraţi, necăjită, dar fericită. Toţi plini de viaţă, toţi în viaţă.

- Ce anume a generat această fericire?

- În primul rând, ne înţelegem foarte bine. Nu stau averile în cale, nici pământul. O butelie de vin, eventual, şi măicuţa făcându-ne plăcinte. Şi ne bucurăm enorm.

- Aţi plecat de acolo…

- Am plecat şi am început cu muzica populară, destul de târziu, pe la 20 de ani. Am cântat vreo 4 ani în colaborare cu Filarmonica de Stat din Cluj. Apoi am făcut o pauză de câţiva ani, iar la 35 de ani am făcut primele înregistrări. Aproape în fiecare an, vreo patru la rând, am scos câte un material. La 40 de ani am întâlnit-o pe Valeria şi am format o familie cu cinci copii. Doi ai mei, doi ai ei şi avem unul mic, de 10 ani, împreună. El a unit familia. Avem cinci băieţi.

- Să vă trăiască. „Puşca şi cureaua lată“ este un hit al muzicii populare. Ce vă propuneţi în continuare?

- Sperăm s-o ţinem tot aşa, dacă o să avem sănătate. Rămânem în muzica populară, chiar dacă am avut cereri să trecem în alte genuri de muzică. Deşi se spunea că muzica populară nu este viaţă, îndemnăm tinerii, care iubesc muzica şi au voce, să se axeze pe muzica populară. Este cea mai ancorată în spiritul românului şi ne reprezintă. Au mai fost genuri care au venit şi au trecut. Muzica adevărată, folclorul, rămâne.

Îndrăgostiţi de Bucovina

- Nu mi-aţi spus care este sursa principală de venituri a familiei.

- Avem o firmă pe care momentan am blocat-o, pentru că nu avem timp să ne ocupăm de ea. Avem foarte multe solicitări, spectacole şi angajamente. De vreo cinci-şase ani avem foarte multă activitate. Avem cereri şi în străinătate, pe care le-am refuzat tot din lipsă de timp. Cântăm în toată ţara, în sud, mai ales în Oltenia, în Moldova, foarte mult în Bucovina de care ne-am îndrăgostit. De aceea am creat şi cântecul „În Ardeal şi-n Bucovina are Dumnezeu grădina“. Am găsit aici o zonă extraordinară şi oameni deosebiţi. Se aseamănă foarte mult cu ardelenii.

- Am înţeles. Sursa de venituri – cântul.

- Da, aşa este.

Copiii, marea fericire

- Până să vă găsiţi, să vă căsătoriţi, aţi iubit tot atât de mult muzica populară?

- Ştiţi cum îi? Ne-am născut cu ea în sânge. Părinţii soţiei mele au cântat şi ei, soţia mea, Valeria, a cântat de la 17 ani, alături de sora ei, erau cunoscute ca „surorile Codorean“. Am avut primele imprimări la Radio Cluj, cu Dumitru Vurtic, de unde ne-au preluat cei de la Filarmonică. După plecarea fraţilor Filip le trebuiau un cuplu feminin şi cunoscut. Dar drumurile s-au despărţit şi acum am realizat un cuplu mixt şi ne bucurăm de aprecierea publicului. Anul trecut am câştigat Premiul I la superlativele VIP pe folclor. Suntem şi loviţi, dar asta-i viaţa. Nu cedăm şi facem numai lucruri frumoase. Copiii care abia ştiu să vorbească cântă cu noi pe scenă, ne ştiu cântecele şi textele. Nu o dată, şi mie mi-au dat lacrimile.

- Înseamnă că aţi reuşit să pătrundeţi cu adevărat în sufletul oamenilor cu acest stil de muzică.

- Melodiile noastre au început să fie cântate şi prin discoteci, au prins şi la tineri. Am arătat că se poate petrece şi cu muzică populară. Avem în folclorul românesc cântece frumoase: romanţe, cântece lăutăreşti…

- Vă doresc succes în cântec, în familie, în viaţă!

- Vă mulţumim şi am vrea să ne fiţi aproape mai mult prin ceea ce faceţi.

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2009